Semnul crucii la credincioșii de rit vechi

„Cine suntem noi?”

 

Semnul crucii la credincioșii de rit vechi

 

Sfinții părinți ne învață că Sfânta Cruce are trei mari semnificații:

  1. Obiect sfânt
  2. Semn de închinare
  3. Cale (misiune)

În acest articol vom urmări doar al doilea punct din această clasificare, și putem observa de îndată, că ortodocșii de rit vechi (lipovenii) își fac semnul crucii diferit față de reprezentanții celorlalte biserici ortodoxe, acest lucru punând sub semnul întrebării veridicitatea sa, existând chiar păreri că acest semn este o noutate adusă de staroveri, pentru a se delimita de ceilalți. Să fie oare așa? Haideți să urmărim împreună acest scurt articol, care ne poate descoperi câte ceva din adevărata însemnătate a semnului crucii cu două degete, din istoricul său și diferențele față de cel cu trei degete.

Semnul crucii ca simbol al mântuirii oamenilor prin răstignirea pe cruce a Domnului nostru Isus Hristos vine din adâncul istoriei creștine. Chiar dacă semnul crucii nu are o istorie scrisă, totuși unii dintre sfinții părinți din primele veacuri fac referiri directe la moșteniri apostolice și îl consideră ca un obicei creștin obișnuit. În definitiv, Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica sa spunea că: „este semnul prin care ne despărțim cei credincioși de necredincioși și ne recunoaștem.”

În zilele noastre se încearcă o reconstituire a unei presupuse evoluții din însemnarea cu un deget, la cea cu două degete și culminând cu cea cu trei degete, însă există multiple izvoare care atestă faptul că semnul crucii cu două degete a fost folosit încă de la începuturi. Drept dovadă stau multiple reprezentări iconografice, statui, fresce, desene prin catacombe, lucrări mozaice etc.

 

 

 

Frescă din secolul al 3-lea, Roma

 

 

Icoană din secolul al 6-lea, Sinai

 

Icoană din secolul al 13-lea, Muntele Athos

 

Desigur, putem admite faptul că local puteau fi folosite și alte modalități de însemnare cu sfânta cruce, însă dovezile mai sus amintite nu ne permit să generalizăm acest fenomen.

Un moment important în istoria Bisericii Creștine a fost în secolele 7-8, cu ocazia crizei monofizite și monotelite. Dacă până atunci semnul crucii era considerat un obicei atât de obișnuit, încât nu era o necesitate discutarea sa la nivel universal, Biserica a fost nevoită să reacționeze la învățăturile eretice condamnând semnul crucii făcut cu un deget, deoarece acesta era folosit de eretici pentru a arăta că Hristos are o singură fire / o singură voință, ceea ce era contrar cu învățătura creștină.

După încetarea crizei, acest obicei s-a păstrat în decursul a câteva secole în toate Bisericile Creștine, însă începând cu secolul al 12-lea, Biserica greacă nu a mai considerat necesară păstrarea acestui semn cu două degete, trecând treptat la închinarea cu trei degete, în cinstea Sfintei Treimi. Restul Ortodoxiei i-a urmat calea rând pe rând, iar ultima biserică locală ce încă păstra vechiul obicei (Biserica Rusă) s-a conformat cu această cruce în secolul al 17-lea prin intermediul reformei patriarhului Nikon.

De ce oare o mare parte poporul rus de la acea vreme nu a acceptat aceste modificări și ce este așa special la această cruce cu două degete? Bineînțeles, în primul rând este vorba de simbolica adâncă pe care o poartă, iar în al doilea rând prin faptul că o mulțime de credincioși s-au sfințit cu ajutorul ei de-a lungul secolelor, dând astfel ca exemplu o „rețetă de mântuire” palpabilă, verificabilă.

Pentru a face semnul crucii după vechea tradiție, trebuie să unim trei degete de la mâna dreaptă: mare, mic și inelar, prin care mărturisim credința în Sfânta Treime, iar arătătorul cu mijlociul (care trebuie să fie puțin aplecat), reprezintă cele două firi ale lui Isus Hristos: cea dumnezeiască și cea pământească. Astfel noi mărturisim că Isus Hristos a fost în același timp și Dumnezeu și om în timpul vieții Sale pământești. Aplecarea degetului mijlociu înseamnă că Fiul lui Dumnezeu a aplecat cerurile și S-a pogorât pe pământ pentru a deveni om, pentru noi și pentru a noastră mântuire. De aici și credința staroverilor că atâta timp cât semnul crucii îl facem ca o amintire a răstignirii Mântuitorului, el trebuie făcut cu două degete, ce îl reprezintă pe Mântuitor, iar celelalte trei reprezintă Sfânta Treime care este martoră la răstignire, eliminând posibila confuzie că însăși Sfânta Treime a fost răstignită.

După tradiția mai nouă, crucea cu trei degete se face împreunând degetul mare cu arătătorul și mijlociul, reprezentând Sfânta Treime, iar celelalte două degete ce se strâng în palmă: degetul mic șl cel inelar, reprezintă cele două naturi ale lui Isus Hristos, cea divină și cea pământească.

Deși la prima vedere diferențele nu par prea mari, sfinții părinți s-au străduit mereu din răsputeri să lase moștenire ortodoxia într-o formă cât mai pură, mai curată și mai plină de adâncime duhovnicească, chiar dacă acest lucru însemna și protejarea unor „amănunte” poate atât de neînsemnate pentru zilele noastre.

Sper că aceste rânduri vor aduce un pic de cunoaștere atât în rândul credincioșilor de rit vechi, cât și a celor ce știu mai puține despre noi. Vă așteptăm cu drag să mai reveniți pe aceasta pagină www.brodero.ro, pentru a afla noi informații împreună, ori pentru a comanda o lestovka lucrată după vechi meșteșuguri rusești Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii acestui articol!

 

 

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Brodero